oferte speciale

Electric Castle 2014

iunie 2014, la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj, sub deviza „Bigger / Stronger / Better” – „Mai mare / Mai tare / Mai bun”, iar organizatorii anunță că vor concerta peste o sută de artiști. Festivalul se extinde și cu o scenă nouă.

„Am fost încurajați de reacțiile extraordinare venite după prima ediție, așa că încercăm să ridicăm standardul și mai mult vara viitoare. Creștem numărul de artiști la peste o sută, extindem perioada cu încă o zi și vom avea o scenă în plus, exclusiv pentru dub-reggae. Alături de cei de la Transylvania Trust, care gestionează lucrările de renovare a Castelului Banffy, ne dorim să punem cât mai mult în valoare acest adevărat Versailles al Transilvaniei”, a declarat Teodor Negrea, reprezentantul Boiler Events, organizatorul festivalului.

Primele nume anunțate pentru cea de-a doua ediție sunt Wilkinson, Foreign Beggars, Oliver Koletzki și Dub Pistols.

Prima ediție a festivalului, desfășurată timp de trei zile în luna iunie a acestui an, a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare. Echipa de organizare a inclus 600 de persoane, dintre care 370 de voluntari, iar site-ul electriccastle.ro a înregistrat în cele trei zile de festival un trafic zilnic de aproximativ 10.000 de vizitatori unici, marea majoritate din România. Galerii foto de la prima editie gasiti aici, aici, aici, aici si aici.
În urma reușitei ediției inaugurale, Festivalul Electric Castle concurează la European Festival Awards 2013, cea mai importantă competiție europeană de gen, la două secțiuni: „Cel mai bun festival de mărime medie” și „Cel mai bun festival nou”. Electric Castle poate fi votat aici: http://euvoting.festivalawards.com/ până în 1 noiembrie.

Abonamentele promoționale pentru ediția 2014 au fost puse în vânzare din 24 octombrie, la prețul de 135 de lei pentru toate cele patru zile de festival. Prețul este valabil pentru toate abonamentele achiziționate până în 20 decembrie. Taxa de campare va fi de 30 de lei. Abonamentele pot fi cumpărate de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS si Android).

Sursa: http://www.clujlife.com

Have your say